Alege din lista urmatoare de 370 furnizori servicii
Cauta in peste 1000 de locatii (ce includ restaurante, saloane, pensiuni, cluburi) sau furnizori servicii (ca de exemplu catering, fotografie, filmare, muzica) si cere o oferta pentru nunta, cununie, botez, aniversare, zi de nastere, petrecere sau eveniment corporate.
Zabola, proprietatea familiei contelui Mikes, este acel loc ce pastreaza parca neatinse de trecerea timpului toate detaliile unei locatii in care te vei simti purtat inapoi in timp. Castelul datează din secolul al XV-lea. Este construit pe restul clădirii fortificate timpuriu, despre care se crede că a fost arsă în Războiul de Eliberare din Transilvania. Portile vechi, linistea deplina si arborii inalti te fac sa crezi ca patrunzi in alta lume. Domeniul contelui include si o
E combinaţia care oferă reţeta fundamentală pentru micile sau marile evenimente pe care ne dorim să le petrecem cât mai bine împreună. Acestor ingrediente de bază, ştim să le adăugăm acele nuanţe de gust, aromă şi culoare care să ne apropie de perfecţiunea dorită a unui moment. Totodată, am reuşit să păstrăm farmecul şi deliciul unei rutine zilnice pentru cei care, din ce în ce mai mulţi, aleg pentru pauza de pr
Restaurantul Sirena este situat in statiunea Mamaia langa Parcul Acvatic, vis a vis de lacul Siutghiol - locul perfect pentru a sarbatori EVENIMENTUL VIETII TALE. Cele 2 restaurante (Grand Ballroom si Silver Ballroom) pe care le punem la dispozitia clientilor se remarca prin eleganta mobilierului, a decoratiunilor, dar si prin spatiile generoase. Cele 2 saloane au o capacitate de 300, respectiv 150 de locuri, astfel putand satisface preferintele clientilor in functie de necesitatile pe care l
Restaurantul “Carol†este o locatie ce asigura o atmosfera plina de rafinament, bun gust si eleganta, un mix ideal intre vechi si contemporan, traditie si inovatie dar si modernitate. Restaurantul se afla intr-un imobil vechi de circa 150 de ani, localizat in centrul istoric al orasului Braila fiind o locatie high-class care asigura o atmosfera plina de rafinament si eleganta. Cafeneaua noastra este formata din patru saloane amenajate intr-un stil eclectic. Elementul de noutate il
Laboratorul Piticilor, laborator de cofetarie Cluj Napoca, va ofera torturi si prajituri din ingrediente atent selectionate. Torturi copii, nunti, botezuri, prajituri. Compania dispune de masina frigorifica pentru transport la domiciliu la cererea clientului.
Bine ati venit la Hotel Restaurant Rustic din Alexandria Indiferent de ocazie, gama noastra de servicii complete si personalizate este menita sa transforme un simplu eveniment intr-unul memorabil. Complexul „Rustic†ofera o ambianta calda, rafinata si eleganta potrivita oricarui tip de eveniment, fiind cel mai bun mod de evadare intr-un cadru natural, de poveste, in padure, langa cascada, intr-o oaza de relaxare si ospitalitate. Nascut din dorinta de bun gust si din dragoste pent
Restaurant FLORA OFERTĂ PENTRU NUNŢI, BOTEZURI ŞI ALTE EVENIMENTE 2018 Două saloane pentru evenimente – de 180, respectiv 400 de locuri Două saloane VIP de protocol – de 15, respectiv 30 de locuri Climatizare profesională; Meniuri diversificate, variante la alegere; Certificare ISO 22000/2005 HACCP Meniu –intre 200-236 Ron cu TVA inclus (4 feluri de mâncare,
Clădit de mainile unei familii pentru viitoare familii Situat într-un decor mirific, între masivele Bucegi și Piatra Craiului, complexul de vile Crăiasa Munților a acumulat o experiență de peste 25 ani în serviciul celor dornici de liniște și frumos. Compus din șase vile un restaurant modern și primitor și un restaurant cu specific tradițional românesc, acest complex oferă condiții optime turiștilor veniți pentru odihnă
KIM Country Club este un resort exclusivist dezvoltat pe o suprafață de 3 hectare, în cadrul domeniului Frânculești, la liziera pădurii, situat la o distanță de 17 km de Ploiești. Resortul vă oferă spații de cazare tip boutique rooms, restaurante, lounge, bar, terase, piscină infinită, teren de tenis, spații de joacă pentru copii, fiind alegerea perfectă pentru momentele de relaxare și confort. Echipa noastră experimentată, o
Hotel Restaurant & Spa Plaza Lake este un tinut de poveste, un colt de padure si un parc inflorit atent ingrijite, un lac spectaculos cu ponton si insula, terenuri de tenis, de fotbal si volei pe nisip, pastravarie, stranduri cu apa sarata, piscina interioara si spa, restaurant cu mancare proaspata provenita de la ferma, gradina si livada proprie si multe alte surprize care va vor ramane in suflet. Toate acestea sunt puse in valoare de echipa noastra care se asigura ca fiecare oaspete sa ramana